Modificări articulare externe în artrita reumatoidă. Cauze și factori de risc
Este compusă din trei părţi: articulaţia humero-radială, articulaţia humero-ulnară şi articulaţia radio-ulnară proximală. Mişcările în articulaţia humero-radială se fac de-a lungul axei frontale — flexia şi extensia antebraţului cu o amplitudine de până la °.
Articulaţia humero-ulnară are formă sferică, se realizează între trohlea humerală şi incizura trohleară a ulnei. Mişcările în articulaţia humeroulnară au loc de-a lungul axei frontale împreună cu articulaţia humeroradială sub formă de flexie şi extensie a antebraţului.
Articulaţia radio-ulnară proximală are formă cilindrică. Mişcările în articulaţie se fac în jurul axei verticale cu o amplitudine de până la °. Aceste mişcări au loc concomitent şi în articulaţia radio-ulnară distală. Flexia în articulaţia cotului este asigurată de muşchiul biceps brahial, brahioradial şi alţi muşchi ai antebraţului, ancoraţi în trohlea humerală.
Modificări articulare externe în artrita reumatoidă
Extensia este asigurată de muşchiul triceps brahial şi muşchiul anconeu. Braţele şi mâinile sunt conectate prin intermediul humerusului, ulnei şi radiusului. Toate cele trei oase se unesc între ele cu ajutorul articulaţiilor.
În articulaţia cotului, antebraţul se poate flexa pe braţ şi extinde. Ambele oase ale antebraţului se unesc printr-o articulaţie de tip pivot, de aceea în timpul mişcării radiusul se roteşte în jurul ulnei. Mâna se poate roti la de grade! Sunt formate din 27 de oase dispuse în trei grupe: carpul, metacarpul şi oasele degetelor.
Figura 8 Articulaţia coxofemurală Cavitatea cotiloidă este acoperită de cartilaj numai în regiunea semilunară, iar cealaltă porţiune este învelită cu grăsime şi acoperită de membrana sinovială.
PoliartritÄ reumatoidÄ
Imediat sub marginea cavităţii cotiloide, se află ligamentul transversal al acetabulului. Lângă marginea liberă a cavităţii cotiloide şi lângă ligamentul mai sus menţionat se află labrumul acetabular — un inel fibrocartilaginos care măreşte puţin adâncimea cavităţii cotiloide.
Articulaţia genunchiului este cea mai mare articulaţie din organismul uman şi, totodată, cea mai expusă la leziuni şi traumatisme. Este alcătuită din tibie, femur şi rotulă. Genunchiul intră în categoria articulaţiilor mobile. Articulaţia genunchiului este alcătuită din condilii uşor concavi partea îngroşată sau proeminentă a osului care asigură articularea cu osul învecinat ai tibiei şi suprafaţa articulară a rotulei.
Figura 9 Articulaţia genunchiului În articulaţia genunchiului se află două discuri, denumite meniscuri, care se utilizează pentru integrarea suprafeţelor articulare în timpul mişcării. Există două tipuri de meniscuri cartilaje în formă de semilună : medial şi lateral. Rolul de bază al acestora modificări articulare externe în artrita reumatoidă de a asigura aderenţa între suprafeţele articulare ale modificări articulare externe în artrita reumatoidă şi tibiei şi de a asigura capacitatea de rotaţie a genunchiului în poziţie îndoită.
Articulaţia genunchiului este o articulaţie complexă care răspunde de funcţia motorie a corpului uman, de aceea rezerva acesteia de lichid sinovial trebuie completată în mod constant. În regiunea genunchiului se află câţiva saci burse care asigură furnizarea de lichid sinovial pentru această articulaţie, dar şi pentru altele.
Genunchiul este o articulaţie cu un singur grad de libertate, cu mişcările de flexieextensie şi mişcările secundare de rotaţie externă şi internă. Se apreciază deficitul de extensie sau de hiperextensie în cadrul diformităţii genu-recurvatum.
Flexia şi extensia se executa în plan sagital, în jurul axei transversale. În această mişcare ligamentele încrucişate se relaxează, iar cele laterale se întind.
În rotaţia internă ligamentele încrucişate se întind, iar cele laterale se relaxează. Rotaţiile pasive se execută cu genunchiul flectat la 90°, din poziţia de decubit ventral.
Se prinde piciorul de călcâi şi antepicior şi se rotează înăuntru rotaţie internă de ° şi în afară rotaţie externă de 40°.
Tratament Artrita sau poliartrita reumatoidă este o afecțiune reumatismală caracterizată prin inflamația cronică a articulațiilor însoțită de deformare progresivă și distrugere a cartilajului și a oaselor articulare. Această afecțiune prezintă caracter infiltrativ-proliferativ, are o patogenie autoimună și determină apariția a numeroase manifestări clinice sistemice.
Amplitudinea mişcării este foarte mică. Testarea se face cu genunchiul flectat la 90°. Poziţia funcţională este cea anatomică de zero.
Tratarea poliartritei reumatoide Poliartrita reumatoida nu are nici o metoda exacta de vindecare, dar medicii recomanda ca pacientii sa utilizeze tratamente agresive la inceputul diagnosticului pentru a reduce severitatea simptomelor. Exista o varietate de metode de tratament utilizate pentru a controla simptomele si pentru a opri deteriorarea articulatiilor, inclusiv medicamente, interventii chirurgicale, rutina zilnica si schimbari de stil de viata.
Poziţia de repaus articular este la o flexie de °. Odată instalată, aceasta maladie determină dezvoltarea modificări articulare externe în artrita reumatoidă articulare care ulterior sunt urmate de producerea unui deficit funcţional, fapt ce reduce considerabil calitatea vieţii pacienţilor. Deopotrivă cu sindromul articular, evoluţia artritei reumatoide se complică frecvent prin asocierea manifestărilor sistemice care, în funcţie de severitatea lor, pot influenţa semnificativ speranţa de viaţă a pacienţilor.
Artrita reumatoidă este o patologie care manifestă o predilecţie sporită pentru sexul feminin, raportul femei: bărbaţi este de 2,2- 2, iar pentru vârsta medie de la 35 la 55 ani ajunge la Debutul bolii se poate produce la orice vârstă, fiind mai frecvent la vârste tinere, de obicei în decadele III — VI.
În ultimii ani a fost înregistrat un progres substanţial în elucidarea patogeniei artritei reumatoide. Cu toate acestea problema factorilor etiologici, a diagnosticului precoce şi a celui diferenţiat, a criteriilor de prognostic şi de evoluţie, a alegerii unei scheme adecvate de tratament etiopatogenic îşi păstrează actualitatea şi reprezintă o adevărată provocare pentru medicii practicieni.
S-a sugerat că artrita reumatoidă ar putea fi o manifestare de răspuns al gazdei la un la un agent infecţios sau modificări articulare externe în artrita reumatoidă susceptibilitate genetică. Agenţii infecţioşi au fost mult timp suspectați ca potenţial declanşator al artritei reumatoide.
Datele existente sugerează că este puţin probabil să existe un agent patogen specific pentru artrita reumatoidă. Leziunile inflamatorii repetate, în special prin intermediul receptorilor care recunosc molecule comune produse de agenţii patogeni, la un individ susceptibil genetic, ar putea contribui la deteriorarea toleranţei şi a autoimunităţii ulterioare.
Printre agenții patogeni incriminați se numără: bacteriile, mycobacteriile, mycoplasma, virusul Epstein-Barr VEBparvovirusurile, virusul rubeolei, citomegalovirus şi herpes simplex.
Identificarea şi caracterizarea factorului reumatoid ca autoanticorp care se leagă de porţiunea Fc a IgG, a fost prima dovadă directă asupra faptului că autoimunitatea ar putea juca artrita a simptomelor articulației umărului tratament în artrita reumatoidă.
Leziunea debutează la nivelul sinovialei, care devine granuloasă, burjonează înmugureşte şi, de aici, poliartrita reumatoidă cuprinde cartilajul articular, pe care-l distruge.
Totul despre poliartrita reumatoida - cauze, simptome si tratament
În locul ţesutului distrus apare ţesut fibros, diminuând mişcările şi producându-se anchiloza fibroasă parţială. Totodată, osteoporoza - conduce la formarea cariilor osoase în epifize microgeode. În acest fel nu va întârzia să apară osificarea prin infiltrări calcice, determinând sudarea extremităţilor osoase, şi deci, anchiloza osoasă definitivă.
În continuare, capsula şi tendoanele vor prezenta edem şi muşchii vor fi atrofiaţi. Figura 10 Mecanismele din poliartrita reumatoidă Procesul inflamator este localizat primar în sinovială. Inflamaţia sinovială explică semnele clinice de inflamaţie, durerea şi reactanţii de fază acută. Sinoviala inflamată eliberează mediatori, ca TNFα şi IL -1, care determină distrucţia progresivă a cartilajului. Figura 11 Modificări articulare în artrite După intensitatea osteoporozei, a deformărilor articulare şi a anchilozelor, se deosebesc: o stadiul precoce Ifără leziuni distructive, dar cu discretă osteoporoză şi capacitate funcţională completă; o stadiul moderat IIcu osteoporoză, durere, redoare, atrofie musculară redusă şi capacitate funcţională încă normală; o stadiul sever IIIcu osteoporoză, leziuni distructive întinse, mari atrofii musculare şi deformări articulare subluxaţii şi capacitate funcţională limitată; o stadiul terminal IVcu osteoporoză, leziuni distructive mari, anchiloză osoasă, atrofii musculare întinse, mari deformări articulare şi infirmitate importantă, bolnavul fiind obligat să stea în pat sau în fotoliu şi neputându-se ocupa de sine.
Poliartrita reumatoida
În majoritatea cazurilor, debutul bolii este lent cu durată de săptămâni sau luni. La aproximativ două treimi dintre bolnavi, ea începe insidios cu oboseală, anorexie, slăbiciune generalizată şi simptome vagi musculo-scheletice până la apariţia evidentă a sinovitei.
Acest prodrom poate persista pentru săptămâni sau luni şi întârzie diagnosticul. Simptomele specifice apar de obicei gradat, când mai multe articulaţii, mai ales cele ale mâinilor, pumnului, genunchiului şi piciorului sunt afectate într-o modalitate simetrică. Simptomele articulare pot fi iniţial limitate la una sau câteva ariculaţii.
- Artrita degenerativa - Osteoartrita
- Tratament naturist guta
Deşi tiparul implicării articulare poate rămâne asimetric la puţini bolnavi, tiparul simetric este mai tipic. Artrita reumatoidă afectează articulațiile sinoviale deoarece procesul inflamator debutează la nivelul membranei sinoviale după care se extinde la țesutul cartilaginos și cel osos.
Principalele acuze ale pacientului în momentul prezentării sunt legate de aceste articulații și sunt reprezentate de durere, redoare matinală, tumefiere, sau chiar o limitare a modificări articulare externe în artrita reumatoidă și deformări articulare. Durerea provocată de strângerea articulaţiilor metacarpofalangiene este un indiciu important de diagnostic pentru artrita reumatoidă. Implicarea articulaţiilor interfalangiene distale are loc, dar este rară şi ar trebui să fie diferenţiată de osteoartrita întâmplătoare.
Pe masură ce boala progresează, apar semne de leziuni tisulare ireversibile.
Artrită reumatoidă
Distrugerea cartilajului şi a osului, precum şi slăbirea şi ruptura tendoanelor şi dezaxarea articulară sunt toţi factorii care contribuie în patogeneza deformărilor mâinii. Umăr — dureri intermitente la debutul bolii; în boala avansată distrucţia articulaţiei glenohumerale.
Exercitii fizice recomandate in poliartrita reumatoida Poliartrita reumatoida — informatii generale Poliartrita reumatoida este o boala autoimuna care provoaca inflamatia articulatiilor, care la randul ei, duce la aparitia unor simptome precum durerea, umflarea, deformarea articulatiilor si dificultate la miscare. In aceasta boala, cartilajul, oasele si ligamentele se deterioreaza, iar rezultatul este ca apar deformari vizibile la pacient.
Figura 17 Noduli reumatoizi genunchi Figura 18 Chist Baker stâng Figura 19 Bursită olecraniană Şolduri — foarte rar afectate la debut, dar afectarea este discretă şi greu de demonstrat; frecvent afectate în formele avansate. Antepicior — mai ales la caucasieni frecventă de la debut, haluce valg şi deviaţie a degetelor cu deformarea antepiciorului.
